BREXIT. Nu vă neliniștiți! Viitorul ne așteaptă cu soluții și oportunități!

Fără dubii, pe termen scurt şi mediu, Brexit-ul va influența negativ investitorii internaționali care doresc să facă investiții de capital în Regatul Unit, dar și investitorii și dezvoltatorii britanici care doresc să facă investiții în România sau schimburi comerciale cu România și, practic, cu oricare dintre celelalte 27 state membre ale UE. Ceea ce este posibil să se întâmple – sfârșitul liberei circulații a persoanelor, bunurilor și serviciilor în forma pe care o cunoaștem – ar putea să afecteze costul activităţilor comerciale și ar putea impacta piața, în general. Cu toate acestea, impactul cel mai mare asupra investitorilor și dezvoltatorilor îl are situația economiei Regatului Unit, precum și orice percepție din exterior asupra forței acesteia.

Această informare este menită să puncteze posibile evoluții în unele arii – cheie de practică juridică, în cazul în care vor fi inițiate negocieri în baza Art. 50.

În cele ce urmează, puteți consulta părerile și concluziile avocaților/consultanților noștri specializați în:

  • Financiar & Bancar
  • Piețe de capital & Valori mobiliare
  • Concurență & Proprietate intelectuală
  • Societăți comerciale & Drept comercial
  • Dreptul muncii & Beneficiile angajaților
  • Fiscal
Print Friendly, PDF & Email
Details

“Muşat & Asociaţii Mentor”, un program ce se adresează generaţiei de mâine

Bucureşti, 27 aprilie 2016: Muşat şi Asociaţii, promotor al avocaturii de business în România, a lansat astăzi “Muşat & Asociaţii Mentor”, un program ce îşi propune să răspundă nevoilor educaţionale ale societăţii de mâine. Dezvoltat împreună cu Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, prin intermediul Asociației Studenților în Drept, programul educaţional oferă studenţilor posibilitatea…

Print Friendly, PDF & Email
Details

Mușat & Asociații, o nouă victorie pentru Societatea Română de Televiziune în arbitrajul internațional împotriva New Films International Inc.

București, 10 mai 2016: Mușat şi Asociații, promotor al avocaturii de business în România, a reprezentat cu succes Societatea Română de Televiziune într-un arbitraj comercial internațional privind cererea în pretenții în cuantum de aproximativ 5 milioane de euro formulată de societatea americană de producție și licență filme New Films International Inc. La data de 5…

Print Friendly, PDF & Email
Details

Înalta Curte de Casație și Justiție suspendă decizia Consiliului Concurenței de amendare a Electrolux

București, 5 iulie 2016:  Înalta Curte de Casație si Justitie (ICCJ) – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a admis recursul prin care Electrolux România S.A. a solicitat suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 10/2014‎, prin care Electrolux România a fost sancționată cu o amendă contravențională în cuantum de peste 9,8 milioane lei. Soluția din…

Print Friendly, PDF & Email
Details

Muşat & Asociaţii, o nouă victorie pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară

Bucureşti, 28 martie 2016 – Muşat & Asociaţii a reprezentat Autoritatea de Supraveghere Financiara in litigiul privind pretenţiile formulate de Rst Media. Magistrații Curții de Apel București au admis recursul formulat de Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței primei instante și, rejudecând procesul, au respins în integralitate pretențiile Rst Media în cuantum de peste 1…

Print Friendly, PDF & Email
Details

Muşat & Asociaţii, alături de Premier Capital în preluarea operaţiunilor locale ale grupului american McDonald’s

Bucureşti, 28 ianuarie 2016 – Mușat & Asociații a reprezentat Premier Capital în preluarea operaţiunilor locale ale grupului american McDonald’s, tranzacţie care include toate cele 67 de restaurante McDonald’s din România, cele 19 cafenele McCafé şi franciza locală a McDonald’s. Echipa Mușat & Asociații a fost implicată în toate etapele procesului de preluare – atât…

Print Friendly, PDF & Email
Details

Mușat & Asociații salută finalizarea anchetei în dosarul privind decesul disidentului Gheorghe Ursu

Bucureşti, 2 august 2016: Mușat & Asociații a fost alături de domnul Andrei Ursu în demersurile acestuia pe parcursul ultimilor ani, împreună cu echipa sa de avocați sprijinind eforturile Parchetului de a face lumină asupra circumstanțelor decesului tatălui acestuia. “Argumentele legale și probele puse la dispoziția procurorilor militari au contribuit în mod substanțial la finalizarea…

Print Friendly, PDF & Email
Details

Profesia Medicală – Oportunități și provocări în contextul legislativ actual

Bucureşti, 9 august 2016:  Zeci de medici au participat la seminarul organizat la București de Muşat & Asociaţii,“Profesia Medicală – Oportunități și provocări în contextul legislativ actual”. Demersul este dedicat atât medicilor din sistemul public de sănătate, cât și celor din sistemul privat. “Am considerat extrem de important, mai ales în contextul actual al deficiențelor…

Print Friendly, PDF & Email
Details

Mușat & Asociații aduce un succes important Autorității de Supraveghere Financiară împotriva Fondului Proprietatea S.A.

Bucureşti, 5 octombrie 2016 – Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), reprezentată de Mușat & Asociații, a câștigat definitiv procesul inițiat de Fondul Proprietatea S.A., prin care Fondul a solicitat Autorității să aprobe modificarea onorariului agreat cu administratorul Fondului, Franklin Templeton Investment Management Ltd. Litigiul a fost inițiat în anul 2012, la 2 ani de la…

Print Friendly, PDF & Email
Details

Mușat & Asociații, o nouă victorie pentru Societatea Română de Televiziune

Bucureşti, 20 octombrie 2016 – Societatea Română de Televiziune, reprezentată de Mușat & Asociații, a câștigat definitiv procesul inițiat de o persoana fizică ce a solicitat instanței de judecată reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care este amplasată Televiziunea Română. După mai bine de 5 ani de la debutul procesului, Tribunalul Bucureşti a respins…

Print Friendly, PDF & Email
Details

Tribunalul Municipiului București emite prima ordonanță președințială de încetare și interzicere provizorie a actelor de concurență neloială de deturnare a clientelei prin utilizarea de secrete comerciale

București, 29 noiembrie 2016:  Tribunalul Municipiului București (TMB) – Secția a VI-a civilă, a admis, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (3) din legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, o cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale prin care a dispus, cu titlu provizoriu, încetarea actelor de deturnare a clientelei prin utilizarea de secrete…

Print Friendly, PDF & Email
Details

Muşat & Asociații a asistat Emerson în vânzarea către Nidec Corporation a diviziilor Leroy – Somer și Control Techniques

București, 16 Februarie 2017 – Mușat & Asociații consolidează colaborarea cu Emerson prin asistența acordată către Emerson Oradea S.R.L., una din subsidiarele din România ale Emerson Electric, lider mondial în domeniul producției și tehnologiei, cu privire la separarea activităților aferente diviziilor Leroy – Somer și Control Techniques din România urmată de transferul acestora către compania…

Print Friendly, PDF & Email
Details

Conferința „2017 – Provocări și tendințe fiscale”

Bucureşti, 27 ianuarie 2017:  Numeroși antreprenori, directori de operațiuni, manageri financiari și specialiști în taxe din cadrul marilor companii din România au aflat de la experții Mușat & Asociații – Consultanță Fiscală care sunt cele mai fierbinți teme în domeniul fiscalității la început de an. În cadrul conferinței organizate la București cu tema „2017 –…

Print Friendly, PDF & Email
Details

Muşat & Asociaţii, alături de Emerson în transferul business-ului Emerson Network Power

București, 14 decembrie 2016 – Mușat & Asociații a asistat Emerson S.R.L., subsidiara din România a Emerson Electric, unul dintre jucătorii globali în domeniul producției și tehnologiei, cu privire la separarea activității Emerson Network Power în vederea transferului acesteia către fondul american de investiții Platinum Equity. Tranzacția s-a realizat la nivel global și s-a situat…

Print Friendly, PDF & Email
Details

Curtea de Apel București anulează decizia Consiliului Concurenței de sancționare a unei practici concertate în domeniul armamentului

București, 6 decembrie 2016:  Curtea de Apel București (CAB) – Secția a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal a admis cererea Sig Sauer GmbH & Co KG de anulare a Deciziei Consiliului Concurenței nr. 44/2014‎, prin care Sig Sauer a fost sancționată cu o amendă contravențională în cuantum de peste 7 milioane lei. Compania germană,…

Print Friendly, PDF & Email
Details