Perspectivele sistemului energetic românesc s-ar putea schimba odată cu intensificarea explorării şi exploatării zăcămintelor de ţiţei şi gaze din zona economică exclusivă a României în Marea Neagră. Liderii mondiali în domeniu au început deja operaţiunile sau plănuiesc lansarea de noi proiecte, însă, în practică, se confruntă cu o legislaţie insuficient dezvoltată şi neclară în ceea ce priveşte tratamentul fiscal şi vamal aplicabil.

„Perimetrul Mării Negre şi resursele naturale aferente se află pe lista investitorilor de renume din domeniul ţiţeiului şi gazelor naturale. Cu toate acestea, creşterea interesului pentru zona economică exclusivă a României ridică numeroase probleme din punct de vedere al modului în care aceste activităţi economice sunt taxate sau tratate din punct de vedere fiscal şi vamal. Vorbim de resurse materiale, umane şi tehnologice concentrate pe platformele şi utilajele de explorare, precum şi pe navele care tranzitează această zonă în beneficiul platformelor pentru care devin incidente taxe şi impozite, insuficient reglementate de legislaţia în vigoare. În contextul multiplelor interpretări şi controverse generate de actualul cadru legal, considerăm ca este esenţială extinderea prevederilor actuale, clarificarea anumitor aspecte şi definiţii, pentru a intensifica şi a eficientiza acţiunile de explorare şi exploatare ce pot avea un impact pozitiv semnificativ în plan economic”, a declarat Ionuţ Bohâlţeanu, Partner Muşat & Asociaţii – Consultanţă Fiscală, în cadrul conferinţei “TaxEu – Fiscalitatea în România, între prezent şi viitor”, organizată de Evensys, în parteneriat cu importante firme de consultanţă şi avocatură. Evenimentul a reunit la masa discuţiilor oficiali ai Ministerului Finanţelor Publice şi Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), dar şi specialişti recunoscuţi în drept fiscal.

Printre cele mai importante probleme care afectează companiile petroliere se numără modalitatea de impozitare a profitului obţinut din activitatea derulată în zona economică exclusivă a României de către persoane juridice nerezidente, regimul TVA-ului aplicabil, dar şi obligaţiile fiscale ale persoanelor fizice nerezidente – lucrători pe platformele de explorare şi exploatare din Marea Neagră.

“Autorităţile fiscale au încercat să clarifice regimul impozitului pe profit prin introducerea, începând de la 1 februarie 2013, a unor noi dispoziţii în Codul Fiscal, însă au creat o confuzie şi mai mare în materia reţinerilor la sursă a acestui impozit. Ceea ce era incert înainte de această modificare este acum neclar”, a precizat Ionuţ Bohâlţeanu, Partner Muşat & Asociaţii – Consultanţă Fiscală.

Echipa Muşat & Asociaţii – Consultanţă Fiscală deţine o experienţă semnificativă în gestionarea aspectelor complexe de drept fiscal întâlnite în domeniul resurselor naturale, reprezentând un portofoliu vast de companii naţionale şi internaţionale în proiecte de referinţă, printre cele mai recente fiind: asistarea Sterling Resources, o importantă companie petrolieră din Canada, cu privire la toate aspectele de TVA şi taxe vamale aferente activităţilor din zona economică exclusivă a Mării Negre, Transocean, cel mai mare antreprenor de foraje offshore din lume, în procedurile vamale pentru platforma ce urmează a fi folosită în viitoarele operaţiuni de forare în zona economică exclusivă a României, precum şi în ceea ce priveşte contribuţiile sociale, dar şi a companiei Petrofac Facilities Management Ltd., unul dintre liderii mondiali în domeniul serviciilor pentru industria petrolului şi gazelor naturale, în procesul de negociere şi implementare a unui contract de servicii de îmbunătăţire a producţiei cu privire la o serie de zăcăminte mature de ţiţei deţinute de OMV Petrom.

Expertiza Muşat & Asociaţii – Consultanţă Fiscală este constant recomandată de prestigioasele ghiduri juridice internaţionale de specialitate – Chambers & Partners şi PLC Which Lawyer? – care plasează firma şi avocaţii acesteia în topul specialiştilor din România.

De asemenea, Muşat & Asociaţii – Consultanţă Fiscală este recomandată printre liderii domeniului pe piaţa locală de publicaţia britanică International Tax Review, în cadrul studiului anual World Tax 2013, pe baza expertizei considerabile demonstrate în toate cele patru arii de practică fiscală analizate: preţuri de transfer, corporate tax, taxare indirectă şi litigii fiscale. Conform studiului, echipa de consultanţă fiscală a firmei “şi­-a dezvoltat expertiza în toate ariile fiscalităţii şi a câştigat numeroase proiecte de anvergură”.

Despre Muşat & Asociaţii – Consultanţă Fiscală

Muşat & Asociaţii – Consultanţă Fiscală, divizia specializată afiliată casei de avocatură Muşat & Asociaţii, una dintre primele case de avocatură înfiinţate în România, după 1 ianuarie 1990. Expertiza firmei acoperă toate aspectele de fiscalitate incidente la nivel naţional, dar şi internaţional, de la impozitarea directă şi indirectă, problematica preţurilor de transfer şi a taxei pe valoare adăugată (TVA) şi până la consiliere de specialitate în fuziuni şi achiziţii, tranzacţii cross-border complexe sau identificarea de alternative viabile de finanţare pentru investiţii în România.

Formată din avocaţi şi consultanţi fiscali cu o experienţă îndelungată în gestionarea aspectelor complexe de drept fiscal, echipa Muşat & Asociaţii – Consultanţă Fiscală dispune de resursele necesare pentru a propune soluţii eficiente atât pentru clienţii cu activitate în România, cât şi la nivel internaţional, în domenii variate precum servicii financiare, industria farma, petrol şi gaze, real estate & construcţii, servicii şi bunuri de larg consum, echipamente industriale, retail, energie şi resurse naturale, infrastructură & parteneriate public-private/achiziţii publice, telecomunicaţii şi media. Portofoliul de clienţi cuprinde nume recunoscute, precum: Enel, Enel Green Power, Mega Image (subsidiara locală a Delhaize Group), Nokia, Abbott, Servier Pharma, Eli Lilly, Magnetti Building, Atlas Telecom, SBS Broadcasting, Afi Europe, L’Oreal, Amazon, Epicor Software, AB Hanner, Johnson Controls, Transocean sau Sterling Resources.

Print Friendly, PDF & Email