Mușat & Asociații este întotdeauna cu un pas înainte în ceea ce privește evoluția cadrului legislativ și a mediului de afaceri, anticipând nevoile clienților și acționând că un deschizător de drumuri în domeniu.

Arii de practică

Litigii și Arbitraj
Dreptul Familiei
Drept Societar și Comercial
Drept Internațional Privat

Cătălina acordă asistență juridică și reprezentare în fața instanțelor de judecată, a autorităților și a instituțiilor publice din România, în materia dreptului civil, dreptului comercial şi dreptului familiei.

Încă de la începutul activității sale profesionale, Cătălina a fost implicată în soluționarea unor litigii naționale variate, acoperind diverse ramuri ale dreptului civil, precum: cauze în materie succesorală, litigii derivând din raporturi contractuale ori din drepturi reale, dispute de dreptul familiei, inclusiv privind autoritatea părintească și regimul minorilor.
Cătălina se remarcă prin devotamentul și rigurozitatea deosebită manifestate atât în analiza juridică, cât și în mandatele în care este implicată.

  • Educație
  • Limbi
  • Calificări și Carieră
  • Mandate
  • Afilieri
  • Experiență în practica juridică: 1 an
  • Experiență în cadrul Mușat & Asociații: 1 an
  • Junior Associate, 2024 - prezent
  • (2024) – Admis în profesia de avocat, Baroul București
(2023) – Diplomă de Licență, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Drept
  • Engleză
  • Română

A asistat unul dintre principalii retaileri de pe piața locală, membru al unui mare grup german, în diverse litigii privind revendicări imobiliare, expropriere pentru cauză de utilitate publică și pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de transfer.

A acordat asistență juridică și reprezentare unei companii germane internaționale de logistică, specializată în servicii integrate, inclusiv transport multimodal, depozitare și logistică portuară, în litigii privind emiterea unei ordonanțe de plată.

A acordat asistență juridică și reprezentare unei companii românești specializate în dezvoltarea și implementarea de soluții IT integrate în mai multe sectoare economice, inclusiv administrație publică, transport, energie, telecomunicații și securitate, în litigii privind concurența neloială.

A acordat asistență juridică și reprezentare unei companii internaționale elvețiene, înființată în 1999 și lider european în închirierea de apartamente premium mobilate, care administrează peste 2.500 de unități proprii și are acces la o rețea globală de peste 200.000 de locații, în litigii complexe legate de răspunderea civilă contractuală;

A acordat asistență juridică și reprezentare pentru furnizori de soluții IT și servicii tehnologice pentru diverse industrii, în proceduri privind pretenții de răspundere civilă împotriva unei mari companii energetice.

A acordat asistență juridică și reprezentare în litigii de malpraxis medical.

A acordat asistență juridică și reprezentare celui mai mare producător de ciorapi din România, cu o prezență pe piață de aproape un secol, într-o acțiune complexă privind recuperarea unui teren de 3.000 m² și a clădirilor aferente.

A acordat asistență juridică și reprezentare în numeroase cauze de dreptul familiei, privind autoritatea părintească, divorț, lichidarea regimurilor matrimoniale și partajul bunurilor comune.

  • Membru al Uniunii Naționale a Barourilor din România, din 2024