Muşat & Asociaţii este singura societate de avocaţi din România prezentă în topul Euro 100 Survey 2010 realizat de prestigioasa publicaţie juridică internaţională Chambers & Partners pe baza recomandărilor primite din partea celor mai importante 100 de companii europene după capitalizarea bursieră (FTSE Eurotop 100), primind două recomandări pentru calitatea serviciilor sale avocaţiale.

Muşat & Asociaţii a fost recomandată de doi dintre jucătorii internaţionali de anvergură din portofoliul firmei, Inditex, care a evidenţiat expertiza firmei în corporate şi real estate, şi Novo Nordisk, care a recomandat calitatea serviciilor avocaţiale în concurenţă, corporate, dreptul muncii şi fuziuni şi achiziţii. Alături de Muşat & Asociaţii, tot cu două nominalizări la nivel european, se numără nume sonore precum Arnold & Porter, Berwin Leighton Paisner, Bristows sau Bird & Bird.

„Firmele locale şi regionale demonstrează din ce în ce mai des în ultima vreme că pot oferi servicii la standardele cele mai înalte şi că pot intra în competiţie cu marile firme internaţionale. Muşat & Asociaţii are un portofoliul de clienţi compus în cea mai mare parte din investitori străini de anvergură, iar aprecierile lor, reflectate în astfel de recomandări, ne onoreză în mod deosebit întrucât reprezintă un indicator autentic al satisfacţiei clienţilor noştri şi confirmă exigenţele pe care le impunem în calitatea serviciilor noastre avocaţiale”, a spus Cătălin Băiculescu, Co-Managing Partner Muşat & Asociaţii.

Expertiza Muşat & Asociaţii este recunoscută de majoritatea publicaţiilor străine de specialitate (Chambers & Partners, Practical Law Company, Legal 500, International Financial Law Review etc.), care recomandă cu regularitate firma pe primul loc al clasamentelor realizate în România, mulţi dintre avocaţii firmei fiind la rândul lor nominalizaţi de aceste publicaţii ca făcând parte din elita avocaturii de business din România. Muşat & Asociaţii conduce în clasamentul Practical Law Company (PLC) Which Lawyer?, fiind singura casă de avocatură de pe piaţa locală recomandată în toate ariile de expertiză analizate de PLC şi lider în 11 din cele 15 domenii prezentate în România. De asemenea, cea mai recentă ediţie a International Financial Law Review 1000 (IFLR), ghid juridic specializat pe domeniul financiar bancar, plasează firma pe primul loc în toate cele patru domenii analizate în ţara noastră: fuziuni & achiziţii, drept bancar, pieţe de capital şi finanţări de proiecte. Firma ocupă prima poziţie şi în majoritatea ariilor de practică analizate pe piaţa avocaţială locală de către ghidurile juridice Chambers & Partners şi Legal 500.

Print Friendly, PDF & Email