Ana Maria a gestionat cu succes un număr impresionant cazuri complexe și de amploare pentru o clientelă diversă. A reprezentat companii naționale și internaționale de top, alegând o abordare personalizată în fiecare caz, gestionând cu pasiune și atenție la detalii toate mandatele încredințate de clienți și punând întotdeauna accentul pe strategii inovatoare și soluții practice la problemele clienților.
Ana Maria este specializată în domenii precum construcții, transporturi, media, tehnologie și tehnica/infrastructura civilă și militară.
Activitatea sa pune, de asemenea, un accent sporit pe dreptul mediului, dar și pe chestiuni de reglementare și conformitate în domeniul TMT, IT și protecția datelor.
Un producător mondial specializat în pigmenți anorganici, privind implementarea anumitor măsuri de mediu, inclusiv modernizarea instalațiilor de tratare a apelor uzate, în acord cu cerințele ce trebuie respectate conform autorizației de mediu integrate, emisă de autoritățile române. Asistența juridică acordată a inclus analizarea conformității societății cu cadrul legal aplicabil, reprezentarea în relația cu autoritățile competente de protecție a mediului și management al apelor și redactarea diverselor rapoarte, scrisorilor și corespondenței cu autoritățile competente.
O importantă companie europeană din domeniul energetic, privind procesul de implementare în România, în conformitate cu Schema Europeană de Tranzacționare a Emisiilor, a primelor tranzacții cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru anii 2008-2012. Am acordat asistență privind legislația comunitară și națională relevantă în legătură cu schema de comercializare EU-ETS, emiterea de opinii legale referitoare la validitatea unor tranzacții și capacitatea omologilor români, precum și participarea, în calitate de conferențiari, în cadrul seminariilor comune pe tema implementării schemei de comercializare și a mecanismelor Protocolului de la Kyoto în România.
Un consorțiu condus de un gigant petrolier britanic, cu privire la numeroase aspecte de mediu aferente realizării conductei de gaze naturale Nabucco Vest.
O filială a uneia dintre cele mai importante companii de construcții din Republica Populară Chineză, în legătură cu procedura de achiziții publice organizată de Administrația Națională „Apele Române” – Dobrogea Litoral pentru atribuirea contractului având ca obiect „Proiectarea si execuția lucrărilor componente ale sistemului de protecție costieră în vederea reducerii eroziunii costiere”.
O companie de exploatare a resurselor naturale, în procesul de reînnoire a autorizației de mediu pentru zona de exploatare de la „Cariera Valea lui Aric – Valea Drumul Iazului – Dealul lui Tefic” și obținerea unei noi autorizații de mediu pentru o zonă de exploatare mai extinsă, având în vedere particularitățile zonelor naturale protejate parte din rețeaua ecologică europeană „Natura 2000” și lipsa unui plan agreat de management și reglementare pentru sit-ul „Natura 2000” care se suprapune cu locația unde se află Cariera. Echipa noastră a fost implicată în toate etapele pre- autorizare, inclusiv în pregătirea analizei și a rapoartelor în baza unor ample cercetări asupra existenței habitatelor de interes comunitar și a habitatelor prioritare existente în zonele naturale protejate. Echipa noastră a asistat/reprezentat Clientul în relația cu autoritățile de mediu în cadrul discuțiilor pe probleme punctuale ce vizează aspecte de conformitate cu reglementările.
O companie de top din sectorul de energie electrică, privind obținerea autorizațiilor de mediu necesare pentru implementarea proiectelor de centrale eoliene ale clientului în România și alte aspecte de mediu conexe. Procesul a inclus realizarea de analize cuprinzătoare de due diligence, programarea, implementarea și gestionarea riscurilor cu privire la procesul de autorizare.
Unul dintre giganții americani din domeniul social media și furnizor de servicii de social networking, cu sediul în California, numărând 2,3 miliarde de utilizatori activi pe lună și una dintre companiile „Big Four” din domeniul tehnologiei. Am asistat clientul privind aspecte legale ale normelor actuale și viitoare legate de legislația europeană care acoperă serviciile de telecomunicații fixe și wireless, internet și serviciile de difuziune și transmisie. Am asistat clientul în interacțiunile și discuțiile cu părțile române interesate cu privire la normele inovatoare și simplificate care fac mai atractivă pentru toate companiile realizarea de investiții în noua infrastructură de calitate superioară și modul de a asigura un teren corect și echitabil pentru telecomunicații și operatorii de top.
O societate multinațională din domeniul IT și dezvoltare de software, precum și filiala sa din România, cu privire la diverse aspecte juridice legate de contractele de dezvoltare software și probleme de reglementare a activităților sale de dezvoltare din Iași.
Guvernul României, pentru o analiză juridică aprofundată a aspectelor de reglementare în domeniul IT, Telecomunicații și Media, în legătură cu Societatea Națională de Radiocomunicații și Poșta Română, inclusiv analizarea portofoliului de contracte, licențe, permise, autorizații etc.
Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Inspectoratul General pentru Comunicații, Eurostrategii și Comunicații InterConnect, în desfășurarea activităților de cercetare juridică și legislativă, ca parte integrantă a unui proiect important pentru re-evaluarea și armonizarea legislației privind comunicațiile din România.
Una dintre cele mai mari bănci din lume, originară din SUA, cu privire la numeroase aspecte juridice legate de protecția datelor cu caracter personal, revizuirea contractului de transfer al datelor cu caracter personal și redactarea unui rezumat al cerințelor privind protecția datelor/protecția vieții private, secretul bancar/ confidențialitatea și externalizarea financiară care se pot aplica transferului transfrontalier al informațiilor clientului în afara României.
O companie de divertisment prezentă la nivel global, în legătură cu aspecte de reglementare privind Termenii și Condițiile, Politica de Confidențialitate și Pagina de Înregistrare ale serviciilor sale online. Suplimentar, am consiliat clientul în legătură cu diverse Licențe ale Utilizatorului Final care însoțesc produsele clientului, Planul de Service și Reparații, Condiții de Garanție, Accesorii de Imagistica Digitală, Licențe pentru Utilizatorul Final, oferind totodată și alte forme de asistență juridică în raport cu cerințele de reglementare.
Un antreprenor internațional de top din Turcia, care activează în domeniul construcțiilor și al infrastructurii (de exemplu, autostrăzi, aeroporturi, baraje, tuneluri, poduri), în chestiuni legate de participarea și implementarea unor lucrări publice de construcții de mare anvergură din România în cooperare cu autoritățile publice, de exemplu, Compania Națională de Căi Ferate („CFR”), Metrorex S.A., Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere („CNAIR”), Compania Națională de Investiții („CNI”) și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Infrastructură Metropolitană.
Un important producător turc de vehicule comerciale, în diverse proiecte locale de achiziție și implementare pentru livrarea de autobuze electrice către municipalități în vederea modernizării infrastructurii de transport public din principalele orașe din România. Toate mandatele acestui client sunt deosebit de complexe datorită valorii substanțiale și importanței pentru sistemul de transport din România și modernizarea parcului auto de către marile orașe.
Un lider mondial în dezvoltarea de soluții și servicii din domeniul apei, al igienei și al prevenirii infecțiilor (care operează în peste 30 de țări, inclusiv România), în elaborarea diverselor potențiale tranzacții și proiecte cu autoritățile locale din România privind dezvoltarea unei stații de tratare a apelor uzate, precum și asistență și reprezentare în diverse aspecte legate de legislația și reglementările de mediu.
Un gigant american de servicii de socializare online și de rețele sociale cu sediul în California (care face parte din grupul celor patru mari companii de tehnologie, alături de Amazon, Apple și Google), cu peste 2,3 miliarde de utilizatori activi lunar, cu privire la diverse aspecte juridice referitoare la normele actuale și viitoare ale legislației UE în domeniul telecomunicațiilor fixe și mobile, al internetului și al serviciilor de radiodifuziune și de transmisie.
O companie românească de top ce oferă servicii tehnice și de inginerie, în legătură cu diverse proiecte de achiziție și implementare, cum ar fi proiectele de achiziții publice aflate în curs de desfășurare cu Ministerul Român al Apărării sau alte autorități publice importante, în ceea ce privește toate etapele procedurii, inclusiv finalizarea procedurii și executarea contractului de achiziție, precum și în legătură cu menținerea structurii complexe de participare și respectarea cerințelor multijurisdicționale, a aspectelor privind reglementările militare, dar și relativ la acordurile ce urmează a fi încheiate cu parteneri străini și locali.
Un important retailer german (parte a grupului Schwarz) din sectorul FMCG, în diverse proiecte din domeniul energiei, cum ar fi instalarea propriilor unități de producție de energie electrică pe acoperișurile magazinelor sale, instalarea de stații electrice pentru reîncărcarea vehiculelor electrice, obținerea de diverse aprobări în vederea exploatării acestora, precum și pentru operațiuni conexe în vederea asigurării unei aprovizionări previzibile cu energie electrică în întreaga rețea de retail din România, cauzate de recenta criză energetică și de conflictul din apropierea granițelor României, cum ar fi interacțiuni cu autoritățile de reglementare în domeniul energiei și mai multe runde de negocieri cu furnizorii de energie pentru a asigura stabilitatea aprovizionării rețelei.
O filială a unuia dintre cei mai importanți producători mondiali de turbine industriale cu gaz, în legătură cu participarea la două proceduri ample de achiziții sectoriale organizate de Societatea de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA Mediaș: proiectul Bulgaria-România-Ungaria-Austria și proiectul Moldova, având ca scop asigurarea conexiunii gazelor naturale românești cu statele membre vizate de aceste proiecte.
O companie locală cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul construcțiilor și ingineriei, cu privire la procedura de achiziție publică organizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere („CNAIR”), in vederea atribuirii contractului-cadru având ca obiect ”Proiectare și execuție Extindere la 4 benzi DN 7 Bâldana - Titu km 30+950 - 52+350”, oferind reprezentare juridică în toate etapele litigiului și în fața Curții Europene de Justiție în cauza C-267/18, unde a obținut o soluție favorabilă pentru client.