Mușat & Asociații este întotdeauna cu un pas înainte în ceea ce privește evoluția cadrului legislativ și a mediului de afaceri, anticipând nevoile clienților și acționând că un deschizător de drumuri în domeniu.

Arii de practică

Restructurare și Insolvență/Faliment
Dreptul Muncii și Beneficii ale Salariaților
Drept Societar și Comercial
Litigii și Arbitraj

Cu peste 20 de ani de experiență în dreptul afacerilor, Mihai, calificat atât ca avocat, cât și ca practician în insolvență, oferă consultanță clienților în toate aspectele reorganizării și insolvenței, precum și în toate domeniile dreptului muncii.

Consultanța în insolvență coordonată de Mihai acoperă reorganizările judiciare și voluntare, procedurile pre-insolvență, falimentul și lichidarea, recuperarea activelor și/sau negocierile cu debitorii și creditorii, precum și litigii complexe de insolvență în toate industriile, inclusiv energie, construcții, farmaceutic, retail și sector financiar.

În materia dreptului muncii, Mihai asistă clienți români și internaționali, din toate industriile, atât în mandate de consultanță, cât și în litigii. Practica sa acoperă drepturile și beneficiile salariaților, restructurările și transferurile de personal, negocierea colectivă și procedurile de informare și consultare, procedurile disciplinare și de necorespundere profesională, concedierile, precum și cazurile de discriminare și hărțuire.

Beneficiind de această dublă specializare, Mihai aduce o perspectivă strategică distinctă în situațiile în care dificultățile financiare, transformarea afacerii și aspectele privind forța de muncă se intersectează. Este implicat în mod constant în mandate complexe și deosebit de sensibile, în cadrul cărora își ghidează clienții în luarea unor decizii-cheie și dezvoltă soluții pragmatice, orientate comercial, care echilibrează riscurile juridice cu obiectivele de afaceri pe termen lung.

  • Educație
  • Limbi
  • Calificări și Carieră
  • Mandate
  • Afilieri
  • Distincții
  • Aprecieri
  • Experiență în practica juridică: 20 de ani
  • Experiență în cadrul Mușat & Asociații: 20 de ani
  • Deputy Managing Partner: 2020 – prezent
  • Partner: 2015 – 2020
  • Managing Associate: 2013 – 2015
  • Senior Associate: 2009 – 2013
  • Associate: 2006 – 2009
  • Partener Coordonator, Departamentul de insolvență: 2015 – prezent
  • (2012) – Admis în profesia de practician în insolvență, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență
  • (2007) – Admis ca avocat definitiv, Baroul București
  • (2005) – Admis în profesia de avocat, Baroul Bucureşti
(2016) – Diplomă de master în Dreptul afacerilor, Universitatea București
(2007) – Institutul național de Pregătirea și Perfecționarea Avocaților
(2005) – Diplomă de Licență, Universitatea din București, Facultatea de Drept
  • Engleză
  • Franceză
  • Română

O selecție a mandatelor relevante include asistență juridică și reprezentare pentru:

O importantă companie cu capital integral românesc, înființată în anul 2013, având ca obiect principal de activitate transporturi aeriene de pasageri, în cadrul procedurii de insolvenţă. Mandatul, raportat la procedura insolvenţei, este de a implementa planul de reorganizare pentru prezervarea unei societăți de interes strategic național, cât şi achitarea creanţelor creditorilor săi care se ridică la o valoare de peste 400 milioane EUR.

Cea mai mare companie în domeniul construcțiilor hidroenergetice și hidrotehnice din România, cu o tradiţie în acest domeniu de peste 75 de ani, pe parcursul procedurii de insolvenţă. Mandatul constă, în principal, în dezvoltarea unui plan de reorganizare menit să reintegreze cu succes compania și să achite datoriile acesteia în cuantum de aproximativ 100 de milioane EUR.

Una dintre cele mai mari companii de construcții de pe plan local, în cadrul întregii proceduri de faliment a societății. Totalul creanțelor solicitate pe parcursul procedurii se ridică la aproximativ 100 milioane EUR.

Cel mai mare administrator de sisteme de termoficare din România într-un litigiu cu o complexitate ridicată și de mare anvergură inițiat de către Electrocentrale București S.A. (ELCEN) împotriva Municipiul București. ELCEN, în calitate de creditor principal, solicită atragerea răspunderii municipalității pentru un prejudiciu estimat la valoarea întregii mase credale de peste 850 milioane EUR.

Filiala română a unui mare producător francez din domeniul farmaceutic, în cadrul procedurii de insolvență a doi importanți distribuitori români de produse farmaceutice. Mandatul a inclus redactarea cererilor de creanțe, reprezentarea în fața judecătorului sindic și în adunările creditorilor, redactarea și apărarea apelurilor împotriva înregistrării creanțelor în tabelul de creanțe, creanțele globale solicitate de creditori ridicându-se la aproximativ 63 milioane EUR și, respectiv, 58 milioane EUR.

Guvernul României și un minister, în cadrul unui proces complex de restructurare a companiei naționale de poștă, ca prim pas în vederea privatizării acesteia către un investitor strategic.

Un grup de investiții de renume din sectorul imobiliar, în cadrul procedurilor de insolvență derulate împotriva debitorilor acestuia, ca urmare a nerespectării unui contract FIDIC de construcții, cu pretenții totale de aproximativ 21 milioane EUR.

Una dintre cele mai mari companii de leasing al aeronavelor la nivel mondial, ce are în administrare peste 329 de aparate de zbor, în cadrul procedurii de faliment împotriva unei importante societăți de transport aerian low-cost.

Un important distribuitor european de energie, privind restructurarea cu succes a filialelor sale din România în cadrul uneia dintre cele mai extinse operațiuni de unbundling a diviziilor sale de furnizare și distribuție din România.

Ministerul Energiei, în legătură cu o gamă variată de probleme de dreptul muncii referitoare la restructurarea celui mai mare producător de energie electrică din România, inclusiv restructurare de management, concedieri colective, concedieri individuale, consultări sindicale, elaborarea planurilor de compensare, precum și litigii de muncă și probleme uzuale de dreptul muncii.

Trei companii din domeniul energiei electrice, într-unul dintre cele mai complexe mandate de dreptul muncii, privind diverse chestiuni post-achiziție legate de separarea activităților de distribuție și furnizare, respectiv de integrare în grup. Asistența juridică a inclus o analiză aprofundată a structurilor de personal aplicabile și a structurii organizatorice interne și propuneri de scheme angajare.

Filiala din România a unuia din cei mai mari producători mondiali de electrocasnice, în negocierea contractului colectiv de muncă și soluționarea diverselor conflicte de muncă cu implicarea sindicatului, consultanță în legătură cu posibilitatea clientului de a înceta conflictul colectiv de muncă; consultanță personalizată în timpul grevei angajaților, asistență legată de dreptul la pensie al cetățenilor străini care lucrează în diferite state membre ale UE, inclusiv în România, cercetări disciplinare, încetarea contractelor individuale de muncă, aspecte de neconcurență și securitate în muncă, precum și în litigii de muncă.

Compania națională de transporturi aeriene a României, în peste 40 de litigii de muncă privind pretinse drepturi salariale și alte drepturi solicitate de sindicate și angajați.

Liderul mondial în industria bunurilor de larg consum, în legătură cu încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaților cu funcții de conducere sau de execuție, revizuirea contractului colectiv de muncă la nivelul societății și asigurarea conformității setului de politici și reglementări interne ale societății cu cerințele prevăzute de legea română, precum și alte aspecte de dreptul muncii.

O corporație multinațională din domeniul agrochimiei și biotehnologiei, cu privire la alegerea reprezentanților angajaților și negocierea contractului colectiv de muncă, îndrumare în personalizarea diferitelor clauze ale contractului individual de muncă, asistență în derularea procedurilor de cercetare disciplinară, personalizarea procesului disciplinar pentru angajați cu funcții de conducere, asistență pentru implementarea activității de telemuncă, precum și alte aspecte de dreptul muncii legate de funcționarea filialei sale din România.

Un furnizor internațional de servicii din sectorul petrolului și gazelor naturale, cu privire la transferul a peste 1.000 de salariați implicați în operarea unui câmp petrolifer și a sateliților acestuia, în conformitate cu prevederile Directivei TUPE, precum și cu privire la încetarea din motive disciplinare a contractelor de muncă și în diverse litigii de muncă.

O mare companie din România, lider în domeniul construcțiilor hidrotehnice și hidroenergetice, aflată în insolvență, în legătură cu elaborarea unui plan de reorganizare menit să reintegreze cu succes compania și să achite datoriile acesteia în valoare de aproximativ 100 milioane EUR.

O companie germană specializată în terapia și diagnosticarea cu ajutorul proteinelor plasmatice, în cadrul procedurii de insolvență a unui distribuitor de produse farmaceutice, în vederea recuperării unei datorii comerciale de mai multe milioane de euro.

Cel mai mare distribuitor de energie termică din România într-un litigiu de mare valoare intentat de către unul dintre cei mai mari producători de energie electrică din București împotriva Primăriei Municipiului București, în calitate de creditor principal, solicitând atragerea răspunderii pârâtului pentru întreaga masă credală a debitorului, în valoare de peste 850 milioane EUR.

Una dintre cele mai mari companii de producție de alimente din lume, în legătură cu achiziția de 2 miliarde EUR a unui lider european în domeniul industriei alimentare, cu privire la numeroase probleme legate de ocuparea forței de muncă urmare finalizării tranzacției, inclusiv diferite aspecte ale transferului de angajați și implementarea propriu-zisă a transferului.

Un lider global în furnizarea de servicii digitale, cu venituri anuale de circa 12 miliarde de euro și care are aproximativ 100.000 de angajați în 72 de țări, în legătură cu implementarea planurilor anuale de beneficii pentru angajați în România.

Unul dintre cei mai mari producători mondiali de materiale și aditivi pentru industria construcțiilor, în legătură cu divizarea EBA/EBC a MBCC Group în urma achiziției de 5,2 miliarde EUR a MBCC Group de la Lone Star Funds, inclusiv consultanță cu privire la transferul de angajați și alte probleme de drept român care pot afecta tranzacția.

  • Membru al Uniunii Naționale a Barorurilor din România, din 2005
  • Membru al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvența din România, din 2012
  • Membru Insol Europa, din 2018
  • Membru în Comisia de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență – Filiala București, din 2021
  • Recunoscut ca Leading Partner, Restructurare și Insolvență, Legal 500 - 2026, 2025
  • Recunoscut ca avocat de Top în Insolvență/Restructurare în cadrul Galei Avocaților de Top 2022, organizată de Finmedia/Revista Piața Financiară
  • Recunoscut ca avocat de Top în Insolvență/Restructurare în cadrul Galei Avocaților de Top 2021, organizată de Finmedia/Revista Piața Financiară
„Apreciem abilitățile excelente de comunicare ale echipei și înțelegerea profundă a culturii companiei noastre.”
Chambers Europe, 2025 - Dreptul Muncii
„Echipa Mușat & Asociații este foarte promptă și disponibilă.”
Chambers Europe, 2025 - Dreptul Muncii
Echipa este condusă de Mihai Popa, o persoană „foarte promptă și profesionistă", care „a dat dovadă de o mare flexibilitate și atenție la detalii."
Legal 500, 2023 – Restructurare și Insolvență
„Mihai Popa a fost foarte prompt și profesionist și asta face diferența față de alte firme de avocatură din România cu care am lucrat în trecut. A dat dovadă de o mare flexibilitate și atenție la detalii.”
Legal 500, 2022 – Restructurare și Insolvență
Clienții îl laudă pe Mihai Popa pentru că propune „abordări diferite” care sunt „de succes” datorită „expertizei sale vaste”.
Legal 500, 2022 – Restructurare și Insolvență
„Întotdeauna am primit soluții de succes pentru cazurile mele juridice complexe”, relatează un client despre Mihai.
Legal 500, 2022 – Restructurare și Insolvență
“Unul dintre punctele tari ale echipei este Mihai Popa, partenerul coordonator. Mihai este ingenios, un negociator abil, cu o excelentă cunoaștere a aspectelor practice legate de restructurare și insolvență.”
Legal 500, 2021 – Restructurare și Insolvență
“Clienții afirmă că Mihai Popa este ‘un negociator iscusit, cu o înțelegere profundă a tranzacțiilor complexe’, apreciind totodată contribuția sa în ceea ce privește planurile de redresare economică și restructurări.”
Chamber Europe, 2020 – Restructurare și Insolvență
“Mihai Popa, partener Muşat & Asociaţii este prompt și bine informat privind realitățile actuale ale pieței.”
Legal 500, 2017 – Restructurare și Insolvență