Activitatea sa se concentrează în principal pe redactarea actelor de procedură specifice și reprezentarea clienților în fața instanțelor judecătorești și a tribunalelor arbitrale, în cadrul unor dispute cu elemente de extraneitate și implicații multi-jurisdicționale.
Asistență juridică și reprezentare unei importante importante societăți turce specializate în servicii de proiectare și execuție în construcții, într-un litigiu privind achizițiile publice derivând dintr-un contract sofisticat de proiectare și execuție a unei baze aeriene, în valoare de 4 milioane EUR.
Asistență juridică și reprezentare pentru o companie românească de service auto, în multiple litigii complexe privind anularea unor decizii ale Fondului Român de Garantare a Asiguraților ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență a unei companii de asigurări.
Reprezentarea unei societăți germane de asigurări, într-un litigiu transfrontalier derivat din numeroase contracte internaționale de transport și care a implicat cereri complexe privind atragerea răspunderii civile a transportatorului.
Asistență juridică și reprezentare unei reputate companii daneze de transport, într-un litigiu național derivat dintr-un contract de transport internațional și implicând multiple elemente guvernate de legislația daneză și germană.