Activitatea sa vizează o gamă variată de domenii, incluzând drept administrativ și fiscal, dreptul asigurărilor, achiziții publice, executare silită și insolvență. A fost implicat în proiecte complexe privind contestarea actelor administrative cu caracter normativ sau individual, cereri de restituire, litigii din domeniul asigurărilor, precum și în cauze de insolvență având ca obiect atragerea răspunderii administratorilor societăților.
De asemenea, Răzvan oferă consultanță juridică unor companii din diverse sectoare de activitate, printre care jocuri de noroc, construcții și servicii bancare, contribuind la identificarea și implementarea celor mai potrivite soluții juridice pentru provocările cu care acestea se confruntă.
A asistat un operator important din industria jocurilor de noroc în multiple litigii și proceduri administrative desfășurate împotriva autorității naționale de reglementare în domeniu, având ca obiect contestarea unor înștiințări de plată emise în mod nelegal, precum și refuzul acordării autorizațiilor de exploatare.
A asistat o societate din domeniul auto în litigii împotriva Fondului de Garantare a Asiguraților, generate de falimentul unor societăți de asigurare, în vederea recuperării creanțelor.
A asistat o companie din sectorul construcțiilor și infrastructurii într-un litigiu privind o procedură de achiziție publică pentru construirea unui spital public.
A asistat o societate din domeniul construcțiilor în litigii complexe împotriva autorităților fiscale din România, având ca obiect contestarea actelor administrativ-fiscale și a obligațiilor fiscale stabilite în sarcina acesteia.
A asistat o companie de referință din sectorul construcțiilor în litigii privind proceduri de achiziții publice și alte aspecte contencioase specifice activității sale.
A asistat persoane fizice în proceduri administrative și litigii de contencios administrativ desfășurate împotriva autorităților publice și a unităților administrativ-teritoriale, atât în etapa administrativă prealabilă, cât și în fața instanțelor de judecată, în cauze privind anularea actelor administrative cu caracter individual și normativ.