Ștefan a obținut rezultate remarcabile în proiecte importante care au inclus asistență (conformitate, reglementare și investigații interne) pentru companii în vederea evitării sau prevenirii urmăririi penale, în probleme care au inclus infracțiuni de corupție, infracțiuni economice, drept aviatic, drept energetic, proprietate intelectuală sau achiziții publice.
Realizările lui Ștefan au condus la câștigarea titlurilor Rising Star in White Collar Crime, acordat de către Legal 500 – Ediția 2024 și Rising Star pentru 2021, acordat de către Euromoney Legal Media Group, parte a grupului IFLR1000, cât și a premiului Avocat de Top în drept penal la Gala Avocați de Top 2022, organizată de Finmedia și de revista Piața Financiară.
O rafinărie majoră din România, într-un dosar complex implicând infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani, măsuri asigurătorii aplicate asupra bunurilor și acțiunilor societății, cu un prejudiciu estimat la peste 700 milioane EUR. Dosarul penal a fost soluționat cu succes în sensul că instanța, prin hotărâre definitivă, a dispus exonerarea clientului de orice răspundere în legătură cu presupusul prejudiciu, precum și de orice răspundere în ceea ce privește presupusele acuzații penale.
O bancă importantă din România, în legătură cu o investigație complexă, cu un prejudiciu estimat la peste 70 milioane EUR.
O companie energetică din România, în multiple dosare penale complexe, atât în fața organelor de cercetare penală, cât și a instanțelor penale, implicând, de asemenea, încheierea unor tranzacții complexe ale cererilor de despăgubire.
Un lider mondial în domeniul sistemelor de cablare și tehnologiei de cablu, într-un dosar penal complex în fața organelor de cercetare penală, care a implicat încheierea unor tranzacții complexe privind despăgubirile pretinse cu o valoare de peste 40 milioane EUR.
Autoritatea Aeronautică din România, într-un dosar penal cercetat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în legătură cu un accident aviatic care a avut loc în România.
O societate de distribuție a energiei electrice în legătură cu anchete interne asupra angajaților acesteia, activități și proceduri privind statusul datelor și informațiilor confidențiale sau secrete.
Un producător mondial de top de produse electrocasnice, într-un dosar penal având ca obiect infracțiuni săvârșite de către angajați pe durata grevei declanșate în cadrul uneia dintre sucursalele companiei.
Cel mai mare retailer din România (afiliat al unei corporații europene de top), în legătură cu un dosar penal complex rezultat în urma acuzațiilor de corupție privind o tranzacție comercială și imobiliară de mare anvergură.
Un dealer național de autocamioane și, totodată, a unuia dintre cei mai importanți dealeri de automobile, în diverse investigații complexe în fața autorităților de cercetare penală, implicând acuzații de evaziune fiscală.
P.S. – președintele unuia dintre cele mai prestigioase institute naționale din domeniul farmaceutic, în legătură cu acuzații de corupție cu un prejudiciu estimat de aproximativ 22 milioane USD.
L.O. – fost prim-ministru al României, într-un caz de corupție ce a implicat presupuse acuzații privind finanțarea nelegală a campaniei electorale.
I.P. – fost Președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în multiple investigații complexe, inclusiv un dosar ce a implicat presupuse acuzații de corupție și abuz în serviciu săvârșite în decursul mandatului de Președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, privind executarea contractului de parteneriat încheiat pentru planificarea, proiectarea și operarea unui sistem informatic integrat al asigurărilor de sănătate din România.
G.O. – fost președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în ceea ce privește procedurile judiciare în care au fost investigate infracțiuni de corupție (trafic de influență).
B.T. – fost senator din Parlamentul României și Ministru al Mediului, într-un caz de corupție cu privire la infracțiuni de abuz în serviciu și fals intelectual.
Un fost Director Executiv al unei importante societăți de stat din România, cu activități pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice, în legătură cu acuzații de primire de mită în privința activității oficiale a acestuia, în fața organelor de cercetare penală.
Un dezvoltator imobiliar important, în multiple dosare penale investigate de către Parchetele din județul Constanța, în legătură cu tranzacții imobiliare, implicând acuzații de abuz în serviciu și fals în înscrisuri.
Fiul unui fost președinte al unei țări europene, în legătură cu procedurile judiciare inițiate pentru infracțiuni de corupție, șantaj și fals în înscrisuri oficiale.