Răzvan Stoicescu, Deputy Managing Partner

Răzvan Graure, Tax Partner

După un an 2020 în care autoritățile fiscale au manifestat indulgență, 2021 pare să fie într-adevăr marcat, nu doar în România, dar și în lume, de intensificarea controalelor fiscale. Nici finalul de an nu pare să se dezică de la acest trend, drept pentru care articolul următor identifică câteva cazuri cu risc ridicat de control și ce e de făcut în astfel de situații.

Dincolo de vedetele anului curent, respectiv tichetele cadou acordate partenerilor de afaceri și diurnele reîncadrate la transportatori și nu numai, activitatea inspectorilor fiscali s-a concentrat, în continuare, pe domenii precum prețurile de transfer, rambursări de TVA, transferuri transfrontaliere de profit, etc.

Prețuri de transfer

Un interes ridicat s-a înregistrat în zona prețurilor de transfer, în contextul constrângerilor create de mecanismele de declarare obligatorie adoptate prin Directiva UE 2018/822 (DAC6). Cel mai probabil, raportările au fost folosite drept punct de plecare în stabilirea planului de inspecții.

Utilizarea facilităților fiscale din pandemie

Printre temele de verificare se numără și modul în care au fost puse în aplicare facilitățile fiscale acordate atât pe perioada stării de urgență, cât și cele care permit eșalonarea obligațiilor fiscale acumulate după declararea acesteia. Tema este predilectă nu doar în România, ci și în Uniune și cum, în România companiile au apelat masiv la schemele de ajutor, desfășurarea controalelor post implementare este naturală.

Rambursari de TVA cu control ulterior

Totodată, cum era de așteptat nu lipsesc, în continuare, inspecțiile tematice în zona de TVA. Romania este țara cu deficitul de încasare a taxei cel mai ridicat din Uniune, iar o „aplecare” a ANAF și spre pe firmele care au beneficiat de rambursarea TVA cu control ulterior era de așteptat. Mai mult, acest trend va continua, având în vedere că rambursarea TVA-ului cu control ulterior, introdusă inițial în martie 2020 ca o măsură temporară, va deveni un mecanism permanent începând cu februarie 2022 ca urmare a modificărilor introduse prin OG 11/2021.

Sediul fix

Tot în materia TVA, vedem tot mai multe situații în care autoritățile fiscale impun TVA pe motivul că nerezidenții care derulează activități în România dispun de resurse tehnice și umane care le creează un sediu fix din perspectiva TVA. Principalele sectoare ce au făcut obiectul unor astfel de controale sunt: farmaceutic, automotive, produse industriale, în spețe precum colaborarea cu afiliați locali pentru servicii suport, scheme de procesare la comandă, etc.

 

Pierderi la filiale din România

Separat, dacă rememorăm trendul anterior al inspecțiilor fiscale, planul de control are în vedere, în continuare, și filialele din România ale grupurilor multinaționale, aceasta reprezentând o constantă în activitatea organelor de inspecție. Un semnal important pentru autoritațile fiscale îl reprezintă existența pierderilor fiscale înregistrate pe mai mulți ani consecutivi de către un contribuabil, astfel de agenți fiind cei mai predispuși la a fi supuși unor controale fiscale.

Transferuri transfrontaliere ale profiturilor

Totodată, potrivit strategiei ANAF pentru următorii 4 ani, instituția are în vedere acțiuni concomitente și colaborative ale structurilor de inspecție fiscală, antifraudă fiscală și control venituri persoane fizice care să vizeze aspecte privind atât persoanele juridice implicate în activități cu caracter fraudulos, cât și identificarea și verificarea beneficiarilor reali ai acestor companii, cu posibilitatea urmăririi traseelor de fraudă și de mutare a profiturilor în alte jurisdicții.

Concentrarea pe o astfel de zonă „fierbinte”, cea a evaziunii fiscale, la rândul ei considerată extrem de mare la nivel european și adeseori adusă în discuțiile cu forurile de la Bruxelles, are potențialul de a da naștere și unor situații abuzive din partea inspectorilor fiscali, ce vor conduce la acțiuni ale contribuabililor în fața instanțelor de judecată.

Declararea și plata taxei clawback, redevențe miniere și petroliere

Ca urmare a publicării Legii nr. 222/2021, sunt acordate competențe de control unor structuri specializate de inspecție economico – financiară din cadrul ANAF și ale Ministerului Finanțelor publice. Prin urmare, următoarea perioadă ar putea aduce o creștere semnificativă a activității de inspecție având ca obiect controlul modului de declarare și achitare a taxei clawback, respectiv a redevențelor miniere și petroliere.

Ce e de facut?

Fiecare contribuabil ar trebui să se aștepte la un control și să acționeze în consecință. În mod obișnuit, înainte de primirea avizului de inspecție fiscală, măsurile sunt revizuirea situației fiscale și fundamentarea temeinică a măsurilor și situațiilor care generează riscul ridicat de control, iar după primirea avizului de inspecție, conformarea cu măsurile stabilite de către ANAF sau disputarea acestora direct sau cu ajutorul consultanților. Deși ideal este cazul în care pregătirea pentru inspecție se face chiar de la momentul realizării unei tranzacții (stabilirea regimului fiscal corect și existența documentelor justificative), de cele mai multe ori acest lucru nu se întâmplă, motiv pentru care este recomandabilă o revizuire prealabilă, preventivă, a situației fiscale a companiei, pentru identificarea potențialelor arii de risc și eliminarea sau corectarea acestora.

Print Friendly, PDF & Email