Mușat & Asociații a organizat în data de 26 mai 2022 cea de-a patra ediţie a conferinţelor din seria „Parteneriat în insolvență – opțiune sau necesitate?”.

Devenit deja tradiție, evenimentul s-a bucurat și de această dată de prezența unor invitați marcanți din rândul companiilor ce activează în domeniile financiar-bancar, recuperărilor de creanțe, energie, imobiliare, comerț, etc.

Conferința a fost centrată, în principal, pe două subiecte de actualitate în domeniul insolvenței, iar prezentările au îmbinat atât aspecte teoretice, cât şi practice, de interes pentru toți jucătorii unei proceduri de insolvență.

Temele dezbătute, respectiv „Subrogația legală – efecte și remedii pentru creditorul garantat” și „Distribuirea creanțelor curente în faliment – de la teorie la practică”, au avut ca punct de pornire cazuistica din portofoliul Mușat & Asociații dublată de interpretări jurisprudențiale novatoare și de opinii exprimate de cei mai respectați practicieni în domeniu.

Prezentările și dezbaterile din cadrul conferinței au fost moderate de Mihai Popa – Deputy Managing Partner și Coordonator al Departamentului de Restructurare și Insolvență din cadrul Mușat & Asociații, Diana Dobromir – Managing Associate și Roxana Diaconescu – Senior Associate.
Numit Avocat de Top în Insolvență/Restructurare în cadrul Galei Avocaților de Top 2021, organizată de Finmedia/Revista Piața Financiară, clienții spun despre Mihai că este un „negociator abil, cu o excelentă cunoaștere a aspectelor practice legate de restructurare și insolvență” și „unul dintre punctele tari ale echipei” (Legal 500, 2021).

De peste 15 ani, Mihai oferă consultanță în procedurile de reorganizare voluntară și judiciară, procedurile premergătoare insolvenței, falimentul și lichidarea, recuperarea de active și/sau negocierile cu debitorii și creditorii.

Avocat și practician în insolvență deopotrivă, această dublă calificare îi permite lui Mihai să ofere clienților o abordare mai largă, mai practică și de perspectivă.

Diana și Roxana, implicate de-a lungul anilor atât în calitate de avocat, cât și în calitate de practician în insolvență în numeroase cauze și proiecte de insolvență, reorganizare și faliment, precum și în proceduri execuționale și proceduri speciale de recuperare a debitelor, au antrenat atenția auditoriului cu prezentările lor aplicate pe subiecte de interes practic.

Mușat & Asociații a avut deosebita plăcere de a avea alături un invitat special în persoana d-lui Adrian Lotrean – Avocat și Practician în insolvență, membru în Consiliul de Administrație al Societății Energetice Electrica S.A. și Președinte în Consiliul de Administrație al Termoenergetica București S.A.

Adrian deține o vastă experiență profesională în domeniul insolvenței, coordonând proiecte de restructurare complexe ale unora dintre cele mai importante companii din România, în domeniul energetic, farmaceutic, construcții, comerț și alte industrii productive. Adrian a avut o abordare practică în cadrul conferinței, prin prisma experienței acumulate, prezentând auditoriului interpretările proprii asupra subiectelor aflate pe agenda de discuții.

Suntem încântați de faptul că, în pofida crizelor pe care le resimțim încă din 2020, reprezentanții celor mai importante companii din sectorul financiar-bancar și al recuperărilor de creanțe au primit cu mare interes și entuziasm invitația la evenimentele organizate de noi în domeniul insolvenței. Suntem onorați să avem de fiecare dată alături de noi personalități marcante din rândul specialiștilor în insolvență și practicilor conexe, iar aportul lor, față de care suntem recunoscători, ne determină să continuăm tradiția noastră și să îmbunătățim evenimentul de la o ediție la alta”, declară Mihai Popa – Deputy Managing Partner și Coordonator al Departamentului de Restructurare și Insolvență din cadrul Mușat & Asociații.

Print Friendly, PDF & Email