Rolul autorităţilor în materie de drepturi de proprietate intelectuală, aspecte specifice de procedură care îngreunează concretizarea dosarelor penale, evoluţia infracţionalităţii în acest domeniu, precum şi cazuri concrete de combatere a infracţiunilor în domeniul IP au fost doar câteva dintre subiectele dezbătute la conferinţa “Finalizarea cu succes a dosarelor penale în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală”, organizată de Camera de Comerţ Româno-Americană (AmCham) şi găzduită de Muşat & Asociaţii.

“Ne onorează să sprijinim această iniţiativă şi ne exprimăm încrederea că discuţiile şi proiectele viitoare organizate de AmCham vor contribui în mod pozitiv şi concret la îmbunătăţirea dialogului între diverse autorităţi şi organisme profesionale din acest domeniu, astfel încât să remarcăm progrese autentice în respectarea drepturilor de proprietate intelectuală în România, fie că este vorba de prevenirea infracţiunilor sau de finalizarea dosarelor penale”, spune Anca Buta Muşat, Avocat Asociat şi coordonator al practicii de Proprietate Intelectuală din cadrul Muşat & Asociaţii.

La discuţii şi-au expus opiniile şi au împărtăşit din experienţa cumulată Alexandru Lucian Arjoca (Procuror, Parchetul General), Vlad Bogdan Constantin (Ofiţer Specialist, Direcţia de Proprietate Intelectuală, Poliţia de Frontieră), Florica Maria Păun (Consilier Superior, Autoritatea Naţională a Vămilor), Magda Popescu (Avocat, BSA) şi Anca Buta Muşat (Avocat Asociat, Muşat & Asociaţii). Vorbitorii au atras atenţia că instrumentarea cazurilor de infracţiuni în domeniul proprietăţii intelectuale este una anevoioasă, motiv pentru care prea puţine infracţiuni de IP – maxim 3% din dosare, conform statisticilor citate de Alexandru Arjoca –  ajung în instanţă.

S-a mai arătat că numai 10% dintre cazurile de piraterie a softurilor de business ajung în instanţă, majoritatea dosarelor primind soluţii de netrimitere în judecată pe motivul lipsei pericolului social. Un alt subiect de interes a fost cel al pirateriei pe internet care, în ceea ce priveşte încălcarea drepturilor de autor din producţia de filme sau din creaţii muzicale, a întrecut semnificativ prejudiciile cauzate de pirateria fizică.

Expertiza Muşat & Asociaţii în domeniul Proprietăţii Intelectuale reprezintă una dintre cele mai dinamice arii de practică din cadrul firmei, cunoscând o dezvoltare remarcabilă în ultima perioadă, atât prin creşterea volumului şi complexităţii lucrărilor avocaţiale, cât şi prin extinderea echipei de avocaţi şi consultanţi IP. Printre clienţii cărora firma le oferă consultanţă în vederea protejării drepturilor deţinute de proprietate intelectuală sau reprezentare în instanţă în diverse litigii rezultate din încălcarea acestor drepturi, se numără: SBS Broadcasting, Eli Lilly, Johnson & Johnson, GlaxoSmithKline, Novachrom Industries, New Line Cinema (U.S.), Jones Apparel (Nine West), The Body Shop, Debenhams, The Peacock Group, Alka Group. Muşat & Asociaţii a fost printre primele case de avocatură care a recunoscut potenţialul de dezvoltare al acestei arii de practică în România, înfiinţând un departament dedicat ariei de Proprietate Intelectuală încă din 1998.

Print Friendly, PDF & Email