


Of Counsel
Arie de practică: Litigii şi arbitraj, Insolvenţă, Contencios administrativ şi fiscal, Drept societar
Tel: +40-21 202 59 00
Fax: +40 21 223 04 95
E-mail: andrei.coroian@musat.ro
Andrei Coroian are o experienţă de peste 16 ani în soluţionarea litigiilor, reprezentând atât instituţii guvernamentale, dar şi corporaţii multinaţionale în faţa instanţelor din România. Andrei este specializat în litigii comerciale, administrative şi civile, fiind implicat de asemenea într-o varietate de tranzacţii complexe, proiecte şi activităţi de consultanţă şi audit juridic în diverse arii de practică.
Andrei este, de asemenea, practician în insolvență , oferind consultanță în toate aspectele procedurii de insolvenţă, inclusiv reorganizare judiciară şi falimente, contestaţii creanţe, anularea actelor frauduloase, contestarea măsurilor dispuse de administratorul judiciar sau executarea garanţiilor.
Educație
EDUCAȚIE
- Master Institutii de Drept Privat, Universitatea Universitatea Dimitrie Cantemir (2004-2005)
- Master in Administrarea Afacerilor (MBA), Universitatea Babes Bolyai (2001-2003)
- Diplomă de licenţă în drept, Universitatea Babes Bolyai (2000)
LIMBI VORBITE
- Engleză
Afilieri
- Baroul Cluj şi Uniunea Naţională a Barourilor din România (Admis în 2005)
- Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă (Admis în 2016)